Sfanta Taina a Cununiei

Învăţătură despre Taina Cununiei

Mântuitorul Iisus Hristos se bucură împreună cu cei care vin la biserică pentru a pecetlui pentru veşnicie în faţa Sfântului Altar dragostea pe care El a aprins-o în suflete. În Tainele Bisericii (Botezul, Mirungerea, Euharistia sau Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, Spovedania, Cununia, Preoţia şi Maslul) ni se împărtăşesc în chip tainic (nevăzut) harul sau energiile lui Dumnezeu care ne ajută să trăim o viaţă armonioasă, curată şi sfântă. În slujba Tainei Cununiei, Biserica se roagă lui Dumnezeu ca să vă binecuvânteze, să facă din voi un singur trup şi un singur duh, să vă rânduiască o viață fericită și dar de prunci buni. Prin Taina Cununiei vă zidiţi familia pe piatră şi nu pe nisip (cf. Matei 7,24-27).

Pentru ca Taina Sfintei Cununii să fie bineprimită şi să rodească duhovnicește în viaţa noii familii, mirii sunt chemaţi să se pregătească pentru primirea ei şi să lucreze toată viaţa împreună, iar o dată cu Nunta să primească darul de prunci ca o urmare firească a iubirii și să nu se ferească de aceasta, reducând căsătoria doar la o plăcere trupească. De aceea vă prezentăm aici câteva învățături practice, precum și condițiile canonice sau bisericești, izvorâte din învățătura creștină practicată de secole.

EXPLICAȚIA DUHOVNICEASCĂ A TAINEI CUNUNIEI

Toți tinerii visează și așteaptă cu mare bucurie ziua în care vor deveni miri și mirese. Ziua nunții este cea mai frumoasă zi din viaţa lor, este ziua de naștere a unei noi familii! O familie se naște din căutarea și găsirea reciprocă a celor doi tineri, în taina iubirii și a unirii lor în Hristos.

Unirea dintre un bărbat şi o femeie este descrisă în Sfânta Scriptură ca fiind asemănătoare cu unirea dintre Iisus Hristos și Biserica pe care El a întemeiat-o. Sfântul Pavel spune că Hristos este capul Bisericii, iar Biserica este trupul lui Hristos. În mod similar, bărbatul este capul familiei, în timp ce femeia este inima familiei. Unirea între cap şi inimă face ca dragostea dintre cei doi să fie desăvârşită, cum desăvârşită este unirea dintre Hristos şi Biserică.

Nunta este o taină, pentru că prin rugăciunea preotului împreună cu mirii, nașii și toţi cei prezenţi lucrează în chip tainic (nevăzut) dar real Duhul Sfânt care „îi uneşte pe cei doi într-un gând, îi încununează într-un trup, le dăruieşte roadă pântecelui, dobândire de prunci buni, viaţă paşnică, lungime de zile, înţelepciune, dragoste statornică întru legătura păcii, cununa cea neveştejită a măririi”. Așadar unirea dintre mire și mireasă nu e menită să fie doar o unire trupească, ci şi una sufletească, după modelul absolut al unirii duhovniceşti dintre Hristos-Mirele și Biserica-Mireasă. Aceasta înseamnă că nunta nu e desăvârșită numai în unirea trupească dintre miri, ci mai degrabă în nașterea de prunci, care dă trăinicie iubirii. De aceea cei care se păzesc să nască prunci luând contraceptive păcătuiesc, pe de o parte, împotriva lui Dumnezeu care dă omului darul vieții, iar pe de altă parte împotriva însăși vieții, fiindcă avortul este o crimă (medicamentele contraceptive nu sunt simple mijloace de a se feri de „sarcini nedorite”, ci de cele mai multe ori ucid fătul la începutul dezvoltării sale naturale).

Iubirea este principiul căutării mirelui și a miresei. Iubirea este cea care îi motivează pe oameni să se dăruiască unul altuia, până la sacrificiul suprem și până la contopire, adică să-l porți pe celălalt în tine permanent, să nu te desparți de el niciodată, după cum Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea (Epistola către Efeseni 5, 25).

Dumnezeu, care este Treime de Persoane, l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. De aceea omul este o ființă a dialogului dintre persoane și toată viața lui caută dialogul cu Creatorul său și cu semenii săi. Căutarea celuilalt pentru a fonda o familie înseamnă nu numai iubire, ci și jertfă și renunțare la sine. De fapt, iubirea adevărată este renunţare la sine de dragul celuilalt. Acest lucru l-a făcut Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care s-a dăruit lumii, jertfindu-se pentru fiecare dintre noi. Nicăieri ca în familie nu se trăieşte mai intens dragostea reciprocă. Familia este şcoală a dragostei, locul prin excelenţă în care învăţăm şi exersăm permanent dragostea de Dumnezeu și de aproapele, începând de la nașterea noastră, de la sânul părinților și până când devenim noi înșine părinți și bunici.

EXPLICAȚIA PRACTICĂ A SLUJBEI CUNUNIEI

 Rânduiala Logodnei

Logodna (cuvânt grecesc, care înseamnă „a-ți da cuvântul”) e rânduită ca introducere sau pregătire a Nunții. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare Nunții sau Cununiei. Partea cea mai importantă a slujbei Logodnei e punerea inelelor pe degetele logodnicilor de către preot și apoi schimbarea acestor inele de către naşi.

Atât la Logodnă cât și la Cununie, mirii sunt însoțiţi de naşi (nuni), ca martori și garanți ai acestei uniri duhovnicești.

 Inelele de logodnă (verighetele)

Inelul (verigheta) este semnul iubirii, al credincioşiei și al legăturii trainice între viitorii soţi. Cele două verighete se binecuvintează de către preot, înainte de a fi puse la mâinile logodnicilor.

Rânduiala Cununiei

Slujba Logodnei și a Cununiei se face în naos, adică în mijlocul Bisericii, înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări și inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta, ca unul care este capul familiei, iar mireasa la stânga lui, lângă inima lui, ca una care a fost făcută de Dumnezeu din coasta bărbatului, datorându-i acestuia ascultare.

Cel mai important moment al slujbei este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fețele mirilor, rostind de fiecare dată cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui și apoi al miresei.

Semnificația „cununiilor” care se pun pe capul mirilor

Cununiile, confecționate din metal, sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuiesc podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, adică de a naşte copi